Gheorghe Hagi spunea cu puțin timp în urmă pentru Sport.ro că la Steaua problemele încep atunci când faci performanță.
Întrebat dacă această afirmație a fostului său coleg de la națională îl îngrijorează, Dorinel Munteanu (foto) a răspuns: „Știu ce a vrut să zică Gică, cunosc la ce se referă. Eu n-am vorbit niciodată de alți antrenori. Ține de profesionalism și fiecare ar trebui să se gândească puțin înainte să vorbească, iar eu unul vreau liniște la echipă”. Între cei doi există o mai veche rivalitate, mai ales după ce Dorinel l-a depășit pe Hagi la numărul de selecții în națională. „Timișoara, în mare formă“
Dorin Goian speră ca Steaua să spargă ghinionul în meciul de sâmbătă cu bănățenii. „Suntem montați să câștigăm. Timișoara e cea mai în formă echipă din campionat. Cred că dacă ar fi avut și cele șase puncte, era pe locul 1. Sper să profităm de faptul că adversarii noștri vor veni puțin mai obosiți din Cupa României”, a spus, ieri, „Goe”.
Toja ratează Craiova
Mijlocașul Stelei a fost convocat la echipa națională a Columbiei pentru amicalul de săptămâna viitoare contra Nigeriei. Întâlnirea este programată la Cali, în noaptea dintre miercuri și joi, astfel că Juan Carlos Toja va fi menajat pentru deplasarea la Craiova de vineri, 21 noiembrie, meci din etapa a 16-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER